Bună,
Mă numesc Robert și dacă vei dori, voi fi monitorul tău de schi pentru cel puțin o lecție. Despre mine aș putea să-ți spun multe, însă cred că te interesează doar următoarele: primul contact cu schiul alpin l-am avut undeva în jurul vârstei de 3 ani. De atunci și până acum au trecut 28 de ani în care fiecare iarnă m-a surprins pe pârtii, câteodată și în afara lor, făcând ceea ce îmi place. La vârsta de 11 ani am intrat într-un club de schi unde, în cei 7 ani petrecuți acolo am participat la mai multe competiții și am deprins în opinia mea aptitudinile necesare pentru a deveni un schior mai bun.
În prezent îmi petrec sezoanele de iarnă pe pârtie dând mai departe cât mai mult din ceea ce am învățat și învăț încă la rândul meu. Cu toate că am absolvit pozitiv cursul pentru a deveni monitor de schi în cadrul AMPSR, am înțeles repede că pentru a fi un monitor de schi bun în România e nevoie de mult mai mult. Activitatea de monitor de schi o desfășor în România și la Flachau în Austria, în cadrul școlii de schi Sport am Jet.
Cu pasiune, interes și un caracter autodidact, am reușit să pătrund mai adânc în tainele complexe și dinamice ale profesiei de monitor. Schiul alpin e un sport care se află într-o continuă evoluție și schimbare. În ultimii 25 de ani, datorită apraiției schiurilor parabolice, schiul alpin a cunoscut o revoluție atât în modul de practicare, cât și în modul de predare. Personal, încerc să fiu la zi cu modificările majore prin care a trecut și trece în continuare schiul, atât ca sport, cât și ca fenomen.